Orban: Somez din nou PSD să nu-și bată joc de democrație. / Orice demers în continuarea moțiunii până la decizia CCR este un demers neconstituțional (VIDEO)

Orban: Somez din nou PSD să nu-și bată joc de democrație. / Orice demers în continuarea moțiunii până la decizia CCR este un demers neconstituțional (VIDEO)
Premierul României, Ludovic Orban (FOTO: Facebook - Guvernul României
Publicat: 24/08/2020, 13:20
Actualizat: 14/09/2020, 11:21

Ludovic Orban le atrage atenția social-democraților că orice demers pentru continuarea procedurii privind moțiunea de cenzură este neconstituțional, până la momentul în care judecătorii CCR vor da o decizie la cererea Executivului de soluționare a existenței unui conflict de natură constituțională între Parlament și Guvern. Liderul liberal solicită PSD să oprească procedura, dar precizează că între timp echipa de negociere a PNL înființată va discuta cu fiecare parlamentar în parte pentru a susține punctul de vedere al Guvernului.

Ludovic Orban a discutat luni cu membrii echipei liberale despre alegerile locale, dar și despre negocierile în perspectiva dezbaterii pe moțiunea de cezură depusă marțea trecută de PSD în Parlament.

„Noi vom discuta individual cu toți parlamentarii. Politic, cu PSD nu avem ce discuta, în schimb vom discuta individual cu toți parlamentarii, pentru a le prezenta care este punctul nostru de vedere. Suntem cu 3 luni înainte de alegerile parlamentare, românii hotărăsc cine va conduce România”, a declarat Orban.

Moțiunea, „un gest politicianist care nu face altceva decât să reducă capacitatea Guvernului de a face față provocărilor”

„În această perioadă, guvernul e implicat în lupta împotriva epidemiei, și aici am avut deja o primă săptămână în care numărul de cazuri față de săptămâna anterioară a fost într-o descreștere și putem spune că am oprit creșterea numărului de cazuri, ceea ce este un rezultat extrem de important”, a detaliat premierul.

Orban a menționat și pregătirile pentru începerea anului școlar, condul de parteneriat cu Uniunea Europeană privitor la bugetul UE 2021 – 2027, programul național de recuperare și reziliență și impementarea planului național „Reclădim România”.

„Sunt lucruri extrem de importante pentru România, să vii să depui o moțiune de cenzură cu trei luni înainte de alegeri mi se pare un gest lipsit complet de responsabilitate și un gest politicianist care nu face altceva decât să reducă capacitatea Guvernului de a face față provocărilor cu care ne confruntăm”, a spus Orban.

Întrebat, în cazul în care dezbaterea moțiunii de cenzură va fi joi, câte voturi are Guvernul pentru menținerea în funcție, Orban a declarat că „aici nu e vorba de voturile pentru menținerea în funcție, inițiatorul trebuie să adune 233 de voturi”.

„PSD să nu se facă că nu există această sesizare la Curtea Constituțională”

„Suntem în discuții, în negocieri cu formațiunile politice cu care, normal, am avut înțelegeri de-a lungul timpul și, de asememenea, negocieri individuale cu toți parlamentarii”, a răspuns Orban, evitând să dea o cifră a celor care susțin Cabinetul PNL.

„Nu o să vă dau nicio informație legată de discuțiile pe care le-am avut. Am format o echipă de negociere care este implicată în discuții cu toți parlamentarii. Vă dați seama că nu o să vă spun rezultatul acestor discuții. Rezultatul se va vedea efectiv la moțiune, dar somez din nou PSD să nu-și bată joc de democrație, să nu-și bată joc de România și să oprească procedura moțiunii până la decizia Curții Constituționale. Să nu se facă că nu există această sesizare la Curtea Constituțională”, a declarat Orban.

„Din punctul nostru de vedere, Curtea Constituțională trebuie să clarifice această chestiune și orice demers al PSD în continuarea moțiunii până la decizia CCR este un demers necosntituțional”, a subliniat liderul PNL. CCR au dat termen până la 1 septembrie pentru prezentatarea punctelor ale părților implicate.

Întrebat dacă există șanse ca moțiunea să treacă, Orban a spus că „asta se va vedea când se va vot”.

„În calitate de premier sunt foarte ocupat și trebuie să rezolv problemele. Eu nu separ calitatea de premier de calitatea de președinte PNL, cum a făcut un lider al PSD, a răspuns Orban la întrebarea privind implicarea personală în negocieri.

Orban a răspuns să nu a vorbit persoanal cu social-democratul Daniel Breaz. „Faptul că cineva pleacă din PSD este rezultatul unei decizii personale, nu rezultatul unei tentative a PNL de a determina această decizie”, a spus Orban.

Întrebat despre existența unui plan de rezervă, dacă moțiuneava trece, Orban a răspuns: „Obiectivul nostru e să nu treacă această moțiune”.

Moțiunea de cenzură a PSD a fost depusă marți și prezentantă joi în Legislativ, cu o zi înaintea congresului extraordinar al PSD, în urma căruia liderul interimar Marcel Ciolacu a fost ales, cu o majoritate covârșitoare, noul președinte al PSD. El a declarat sâmbătă că dorește un vor cât mai rapid pe moțiune, fără să precizeze dacă în sesiunea exraordinară sau ordinară.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul...